Tezaurul român
... De aceia, când a fost să se puie la adăpost valorile noastre, unde puteau fi ele mai în siguranţă decât în imperiul ţarist ? Pentru asta trimesese la Moscova, la începutul anului 1917, rezerva metalică a Băncii Naţionale în valoare de 385 de milioane lei aur, precum şi 1.600.000.000 în efecte, imensele depozite de aur şi pietre scumpe ale Casei de Depuneri şi Consemnaţii, împreună cu depunerile în titluri şi scrisuri ale tuturor băncilor, o parte din arhivele statului şi ale ministerelor, actele orăşeneşti ale Braşovului, aduse în Bucureşti ca să fie salvate, picturile lui Grigorescu şi alte tablouri rare din pinacoteca Statului şi din muzeul Kalinderu, juvaerurile Coroanei în valoare de 7 milioane lei aur, variatele gajuri ale Muntelui de Pietate, odoarele mănăstireşti din Moldova şi Muntenia, preţioasele colecţiuni ale Academiei Române, compuse din numeroase documente originale, 300 de pergamente cu peceţi domneşti, 25 de volume-manuscripte române şi slavone, câteva tablouri în uleiu, de mare valoare - printre ele şi portretul lui Avram Iancu, făcut după natură de pictorul Rosenthal - unele rarităţi între care şi vestitele "Răspunsuri ale Mitropolitului Varlaam din 1644 la Catehismul calvinesc" - unicul exemplar cunoscut - colecţiunile de medalii şi monezi vechi moldoveneşti şi munteneşti, strânse cu osârdie de Dimitrie Sturdza, precum şi piesele rare ale muzeului nostru de Antichităţi, cuprinzând şi vestita Cloşcă cu puii de aur, singura urmă de trecere a Goţilor pela noi. Valori incalculabile care toate sunt pierdute !
Tot ce era mai de preţ, tot ce alcătuia o bogăţie nobilă şi sfinţită de veacuri în durerile neamului nostru, toată aurăria şi argintăria lucrată cu ciocanul şi bătută în nestimate - faima mănăstirilor şi a singuratecelor schituri - astăzi nu le mai avem ! Pierdute rămân acele panaghiare ale lui Stefan cel Mare dela Mănăstirea Neamţului şi evangheliile slavoneşti ferecate în aur şi 'n argint, din veacul XV şi XVI; pierdute odoarele Brăncoveneşti ale Horezului şi cele Cantacuzineşti dela Mănăstirea dintr'un Lemn ; pierdute toate urmele pietăţii bătrânilor voievozi şi a strămoşilor noştri - care şi însemnau şi în acest chip trecerea lor prin viaţă - şi care s'au păstrat sute de ani prin sfintele lăcaşuri, ca nişte moaşte scumpe din trecutul sbuciumat al poporului românesc. Acuma, totul s'a irosit ! (1)
(1) În ziarul România din 21 Ianuarie 1918, un comunicat oficial arată că tezaurul a fost dus la Moscova după invitarea Rusiei şi că, atunci când guvernul a văzut că este primejduit, l-a pus sub garanţia colectivă a Puterilor Aliate. Acestea au cerut Sovietelor să le arboreze drapelele deasupra imobilelor care adăposteau valorile româneşti. Dar deoarece Puterile Aliate nu recunoşteau pe atunci guvernul maximalist, e lesne de înţeles ce urmare a avut cererea lor.
Maximaliştii au declarat întâiu că "fondurile româneşti depuse la Moscova sunt intangibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic îşi ea răspunderea păstrării acestor fonduri şi a predării lor în măinile poporului român". Mai târziu au spus însă că aceste valori reprezintă numai o parte din echivalentul numeroaselor depozite lăsate de armata rusească în România "depozite care întrec cu mult valoarea tezaurului dela Moscova".
După cum se înţelege uşor, nu e vorba de un drept, ci de o confiscare brutală...
Valoarea întregului tezaur este de 7.922.154.989 frncs., cifră stabilită în expunerea de motive la bugetul general al Statului pe 1921-1922 a d-lui N. Titulescu. Scăzându-se de aici echivalentul efectelor, suma totală ar rămânea "peste un miliard de lei aur", aşa cum e trecută în expunerea de motive a bugetului pe 1924 şi în Memoriul guvernului român remis Comisiunii de Reparaţii, în Iunie 1923. Dar oricare ar fi cifra la care s'ar opri guvernanţii noştri - mai mică sau mai mare - evaluarea este în cazul de faţă aproape un non-sens. Căci o bună parte din tezaur fiind alcătuită din obiecte fără preţ, iar unele din odoarele mănăstireşti, cum sunt acele minunate evanghelii dela Neamţ, chivotele şi epitrachilul dela Bistriţa şi toate darurile lui Vasile Lupu şi ale soţiei sale, Tudosca, dela biserica Trei-Ierarhi din Iaşi, între care şi acea minune de evanghelie scrisă de Isidor din Bădăuţi, apoi monezile şi medaliile vechi româneşti ale Academiei şi comorile dela Pietroasa, fiind unice, nu se pot plăti cu tot aurul lumii.
Durerea noastră este însă cu deosebire mare, când ne vin în minte odoarele lui Atanaric, Tezaurul dela Pietroasa era citat, ca o podoabă a României, în toate manualele străine de artă veche, descris în amănunţime şi râvnit de cele mai vestite muzee. Iar inscripţia gotică de pe verigă, scrisă cu caractere runice, a fost cetită cu emoţie şi tălmăcită în felurite chipuri de marii învăţaţi ai lumii. Când norocul îţi pune în mână asemenea odor, nu te desparţi niciodată de dânsul, mai ales că toate piesele lui cântâreau numai 18 kilograme de aur. Nişte oameni cuminţi l-ar fi păstrat până în ultimul moment, şi atunci ar fi găsit mijlocul să-l salveze, chiar dacă ar fi fost siliţi să procedeze şi cu dânsul cum au procedat cu capul lui Mihai Viteazul. Vorbele noastre sunt zadarnice însă : totul e pierdut ! (2)
(2) În colectarea valorilor pentru a fi trimese la Moscova, un singur om n'a voit să cedeze bogăţiile ce le avea subt privegherea sa : stareţul mănăstirii Secul, din judeţul Neamţului. Aşa au fost scăpate de la pieire odoarele acestei frumoase mănăstiri, între care şi acel vestit ...aer a lui Nestor Ureche, mare vornic al ţării de jos, şi al soţiei sale Mitrofana, din 1608 "în zilele blagoslovitului voievod, Simion Movilă".
Numele stareţului este potosinghelul Ilarion Bălăiţă.
Fragment din D.D. Pătrăşcanu, "În faţa naţiunii - Tâlcuind semnele vremii", Bucureşti, 25 August, 1924.
(anticariat.go.ro) |
